Potrivit datelor oficiale, în țară își desfășoară activitatea puțin peste o sută de producători certificați eco. Cu toate că numărul acestora este relativ mic, produsele eco sunt tot mai solicitate nu doar la nivel mondial, dar și pe piața locală, datorită faptului că tot mai mulți consumatori aleg să consume produse naturale sau bio.
Agricultura eco se dovedește a fi mai avantajoasă și în condiții de secetă. Afirmația aparține lui Spartac Chilat, co-fondator SRL Prograin Organic.
„Producătorii eco în anii secetoși au costuri mai mici de producere, astfel, realizând produsele fie și la prețul celor convenționale, oricum obțin o rentabilitate mult mai înaltă. Agricultura eco are costuri mai reduse și prețuri mai bune. Costurile reduse sunt rezultatul aplicării altor tehnologii decât cele convenționale și evitarea cheltuielilor pe produse de uz fitosanitar. Fermierii eco, pentru a reduce riscurile, respectă asolamentul, stimulează dezvoltarea entomofaunei utile, microorganismelor din sol și alte măsuri. Astfel, cheltuielile sunt mult mai reduse”, a menționat într-un interviu acordat pentru Agrobiznes Spartac Chilat.
Potrivit acestuia, pentru culturile din prima grupă fermierii eco, recoltând circa 1,5 tone per hectar de spelta, au obținut un profit mult mai bun decât cei ce au recoltat circa 2,5-3 tone de grâu convențional. Per general, și starea culturilor pe câmpurile eco este mai bună.
„În acest an, fermierii ce nu au aplicat tratamente cu produse de sinteză chimică au culturile într-o stare mult mai bună. Totodată, din cauza lipsei de umiditate, mulți producători care au aplicat îngrășăminte chimice, nu au obținut rezultate de la acestea, iar o parte din acestea nici măcar nu s-au dizolvat în sol. Fermierii ce au administrat îngrășăminte organice, au rezultate mult mai bune”.
Pe piața internațională, potrivit lui Spartac Chilat, avem o tendință sigură pentru următorii 5-10 ani. Și anume, pentru culturile proteice precum năut, fasole, mazărea și soia prețurile la sigur vor fi stabile sau chiar se vor majora.
„Acest lucru se datorează faptului că la nivel mondial ia amploare tendința de a înlocui proteina animală cu cea de origine vegetală. În special, sunt solicitate culturile proteice eco. Totodată, orice cultură este profitabilă doar în condițiile în care este respectat asolamentul. Aici, trebuie să menționăm faptul, că fermele zootehnice sunt un component extrem de important în implementarea corectă a agriculturii eco”, a conchis Spartac Chilat.
Acest material este realizat de Agrobiznes în cadrul proiectului „InfOrganic” implementat de Asociația Obștească „Educație pentru Dezvoltare” (AED) cu suportul financiar al Fundației „Servicii de Dezvoltare din Liechtenstein” (LED) din Moldova.