AXA Management Consulting a făcut public clasamentul celor mai buni angajatori din Republica Moldova pentru anul 2019. Astfel, POGRAIN ORGANIC a fost inclus în top-ul celor mai buni angajatori în categoria companiilor mici!
Studiul „Cele mai bune companii pentru care să lucrezi”, aflat la a 11-a ediţie, identifică cei mai buni angajatori din ţară, companii care se dedică să ofere cele mai bune medii de lucru prin implementarea unor practici progresive de resurse umane.
Companiile participante sunt evaluate prin intermediului unui chestionar anonim aplicat personalului managerial de nivel mediu. Pentru a fi desemnaţi cu titlul de TOP ANGAJATOR, companiile trebuie să obţină un punctaj ridicat, calculul punctajului fiind stabilit de metodologia studiului.
Studiul „Cele mai bune companii pentru care să lucrezi” cuprinde întrebări relevante pentru următoarele categorii de subiecte:
- Condiţii de lucru
- Salariu şi beneficii
- Oportunităţi de dezvoltare şi perspective de creştere
- Colaborarea şi caracterul relaţiilor în companie
- Structură şi scopurile organizaţionale
În acest an, la studiu au participat 49 de companii din sectoarele IT, distribuţie şi vînzări, producere, din sectorul financiar, prestare servicii şi altele. S-a păstrat formatul în care sunt două top-uri, unul pentru companii mici şi unul pentru companii medii şi mari.
Companiile din Top oferă oportunităţi unice de dezvoltare a carierei şi beneficii pentru angajaţii săi cum ar fi: tichete de masă, program flexibil de lucru, programe de leadership şi mentorat, cursuri de engleză, traininguri locale şi în afara ţării, deplasări, instruiri online, călătorii, asigurare medicală privată, compensarea abonamentelor pentru sport.
AXA Management Consulting este o companie de training şi consultanţă fondată în anul 2003.