Fiind unul dintre cei mai activi promotori ai agriculturii ecologice, ”PROGRAIN ORGANIC” S.R.L. continuă să își desfășoare activitatea în domeniul cultivării, prelucrării, depozitării și comercializării culturilor cerealiere, oleaginoase și leguminoase ecologice.
Pe parcursul desfășurării activității sale, compania a reușit să demareze și să promoveze agricultura ecologică , astfel unind în proiectul său peste 60 de fermieri din toată republica, cu o suprafață totală de 12 000 ha.
”PROGRAIN ORGANIC” S.R.L.:
- furnizează fermierilor material semincer ecologic, fertilizanți;
- acordă asistență și monitorizare continuă pe întreg procesul de certificare ecologică;
- realizează cercetări științifice pentru menținerea și sporirea fertilității solului, pentru identificarea, testarea și implementarea noilor soiuri, hibrizi și tehnologii în procesul de producere.
Toate acestea fiind realizate în scopul promovării și dezvoltării continue a unei agriculturi ecologice sustenabile și benefice atât pentru mediul înconjurător, cât și pentru societate.
Pe lângă cele enumerate, compania promovează imaginea Republicii Moldova în comerțul internațional, exportând producția calitativă, la preț un avantajos pentru fermieri. Cert este faptul că cererea Uniunii Europene a producției moldovenești este foarte mare. Totodată este de menționat că în conformitate cu datele Biroului Naţional de Statistică, Republica Moldova are peste 2,2 mln ha de terenuri agricole, dintre care 1,9 mln ha, ceea ce ar însemna 87%- constituie terenuri agricole utilizate (teren arabil, culturi permanente, păşuni şi fâneţe), din aceasta suprafață, aproximativ 20 000 ha sunt certificate ecologic, ceea ar constitui mai puțin de 1 %. Această cantitate este una nesemnificativă pentru acoperirea necesităților Republicii Moldova, în cazul anunțării deficitului, dar este de o importanță primordială pentru continuitatea proiectului agriculturii ecologice și motivării financiare a fermierilor.